Concert Metallica la Bucuresti

Trupa Metallica va susține astazi, 13 mai 2026, un concert pe Arena Națională din București. Show-ul face parte din turneul M72 World Tour inceput in 2023.
În deschiderea concertului Metallica de pe Arena Națională vor cânta trupele Knocked Loose (SUA) și Gojira (Franța).
Când au fost puse în vânzare, în urmă cu un an, biletele s-au epuizat in cateva ore. Preturile, pe platforma oficială iabilet.ro, au variat între 335 lei și 1.847 lei, în funcție de poziția locurilor în stadion.
Potrivit datelor afișate de platforma SeatPick.com, care centralizează oferte de pe site-uri de revânzare precum Viagogo sau Gigsberg, marți după-amiază mai erau disponibile 88 de bilete la concertul Metallica de la București. Cele mai ieftine costau 200 de euro, iar la acest preț mai erau disponibile doar două locuri. Cel mai scump bilet ajungea la 2.700 de euro, în tribune, potrivit datelor analizate de HotNews
Accesul la concert se va face în jurul orei 16:00.
Program
Knocked Loose - în jurul orei 18:00
Gojira - în jurul orei 19:00
Metallica - în jurul orei 20:30.
Reguli de acces
Accesul la concert se va face pe baza biletului cumpărat numai de la operatorii de ticketing autorizați. Nu va fi permis accesul cu bilete cumpărate din alte surse.
Potrivit organizatorilor, Metallica aduce la
Bucureşti o producţie spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în
centrul terenului de pe Arena Naţională. (Foto: metallica.com)
