Atentie la ciuperci! Caz socant in Australia

Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnată luni, 8 septembrie, la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea eliberării condiţionate după 33 de ani, pentru uciderea a trei membri ai familiei soţului său, după ce le-a servit o masă preparată cu ciuperci otrăvitoare.
Pentru masă, australianca a amestecat fileuri de vită cu ciuperci, învelind totul în aluat foietaj pentru a prepara vită Wellington.
Ciupercile, identificate ulterior ca amanita phalloides, pot avea un gust dulce care ascunde caracterul lor toxic. Acestea se numără printre cele mai mortale ciuperci de pe planetă şi sunt responsabile de 90% din toate decesele cauzate de consumul de ciuperci otrăvitoare. Don, Gail şi Heather au murit în decurs de o săptămână. Numai Ian, pastorul, a supravieţuit, după săptămâni de spitalizare (www.ziare.com).
Amanita phalloides face parte din încrengătura Basidiomycota, în familia Amanitaceae. Impreună cu gemenele ei albe, Amanita Verna si Amanita virosa, este una din cele mai otravitoare ciuperci cunoscute. Această specie este numită în popor buretele viperei.
Cele trei amanatide numite mai sus contin, în material proaspăt, aproximativ 20 până la 60 de miligrame falotoxine la 100 de grame masă fungidă. Doza letală de amanitină la om este de 0,1 miligrame pe kilogram de greutate corporală. Un organism ajuns la maturitate poate cântării 50 de grame sau mai mult, prin urmare, un singur exemplar consumat va produce o otrăvire mortală (www.wikipedia.org).